Home » Cultură » Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari

Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari

Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 26.03.2025

Deși unii poate își amintesc de Ron Howard ca fiind simpaticul Opie Taylor din Andy Griffith Show (care s-a difuzat între 1960 și 1968), puțini sunt cei care realizează în ce măsură acesta a modelat peisajul cinematografic.

Din inima Americii până la grandiosul Hollywood, călătoria lui Howard a fost una de reinventare constantă. În timp ce primele sale roluri au definit o generație, în spatele camerei de filmat și-a găsit cu adevărat vocația, creând narațiuni care au captivat publicul timp de decenii, câteva dintre peliculele sale remarcabile fiind A Beautiful Mind (2001), ce spune povestea lui John Nash, un matematician genial care s-a luptat cu schizofrenia, un film biografic cu Russell Crowe în rolul principal, câștigător a patru premii Oscar, inclusiv pentru Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Regizor.

În 1995, Howard a ieșit în evidență cu Apollo 13. Bazat pe evenimentele reale ale misiunii spațiale Apollo 13, acest film urmărește încercarea echipajului de a supraviețui după ce nava suferă avarii severe în timpul zborului spre Lună. Cu o distribuție impresionantă, inclusiv Tom Hanks și Bill Paxton, Apollo 13 este adesea considerat unul dintre cele mai bune filme despre explorarea spațială.

Frost/Nixon din 2008 este o altă operă cinematografică specială semnată de Ron Howard, acțiunea gravitând în jurul interviurilor dintre jurnalistul David Frost (interpretat de Michael Sheen) și fostul președinte Richard Nixon (jucat de Frank Langella), după scandalul Watergate. În 2013, a regizat Rush, pelicula explorând rivalitatea intensă dintre doi piloți de Formula 1, James Hunt și Niki Lauda, filmul reînviind atmosfera anilor ‘70 din lumea curselor auto și evidențiind nu doar competiția sportivă, ci și prietenia complexă dintre cei doi bărbați.

În 2022, a lansat Thirteen Lives, cu Joel Edgerton, Viggo Mortensen, Tom Bateman și Collin Farrell în rolurile principale, care se concentrează pe salvarea echipei de fotbal thailandeză prinsă într-o peșteră inundată în 2018.

Actorul, regizorul și producătorul Ron Howard s-a născut în Duncan, Oklahoma, la 1 martie 1954. Ambii părinți, Rance și Jean Speegle Howard, au fost actori; Rance Howard a urmat cursurile Universității din Oklahoma și s-a specializat în teatru, iar soția sa a absolvit o școală de actorie în New York City. Expunerea timpurie a lui Ron la mediul artistic a pus bazele unei cariere care se va întinde pe mai mult de șase decenii.

Cariera lui Howard a început aproape imediat ce a putut să meargă. A debutat pe scenă la doar 18 luni și a apărut pe ecran pentru prima dată la vârsta de patru ani. Rolul care l-a consacrat a fost Opie Taylor, fiul șerifului Andy Taylor, în The Andy Griffith Show. Acest sitcom îndrăgit a fost difuzat între 1960 și 1968 și a devenit un element de bază al televiziunii americane.

După The Andy Griffith Show, Howard a câștigat și mai multă recunoaștere în rolul lui Richie Cunningham din Happy Days, difuzat din 1974 până în 1984, în această perioadă jucând și în filmul clasic al lui George Lucas, American Graffiti (1973), peliculă devenită un fenomen cultural și evidențiind potențialul lui Howard dincolo de televiziune.

Dar în ciuda succesului său ca actor, Howard nutrea aspirații de a deveni regizor, debutul în această direcție venind odată cu filmul Grand Theft Auto, din 1977, un proiect pe care l-a scris împreună cu tatăl său, Rance Howard. O producție remarcabilă nu numai datorită elementelor sale comice, ci și a procesului neconvențional de producție – Howard a regizat fără a scrie un scenariu formal sau o schiță.

Puțin mai târziu, parteneriatul lui Howard cu producătorul Brian Grazer de la începutul anilor 1980 a dus la o serie de filme de succes care îi vor defini cariera. Colaborarea lor a însemnat Night Shift (1982), cu Michael Keaton, Henry Winkler, Shelley Long și Kevin Costner în rolurile principale, urmat de comedia romantică Splash (1984), care l-a avut ca protagonist pe Tom Hanks și, în același timp, a contribuit la stabilirea lui Howard ca regizor formidabil la Hollywood. Au urmat SF-ul din 1985, Cocoon (1985), câștigător a două premii Oscar, Apollo 13 (1995), pe care l-am amintit deja, de altfel, un film nominalizat la nouă premii Oscar, A Beautiful Mind (2001), producția de familie How the Grinch Stole Christmas (2000), The Da Vinci Code (2006), drama Frost/Nixon (2008), Inferno (2016) și multe altele.

În plus față de cariera sa cinematografică, Howard a adus contribuții semnificative și în televiziune. A fost producător executiv și narator al serialului Arrested Development, care a avut premiera în 2003 și s-a finalizat în 2019, fiind multi premiat, inclusiv cu șase premii Emmy Primetime și un Golden Globes (Jason Bateman, pentru cel mai bun actor într-un serial de televiziune – Musical ori Comedie).

Pe lângă toate acestea, Ron Howard este co-fondatorul Imagine Entertainment, compania de producție care a scos pe piață numeroase filme și emisiuni de televiziune de succes, inclusiv A Beautiful Mind, Apollo 13, The Da Vinci Code, 8 Mile, Friday Night Lights (2006 – 2011), Empire (2015 – 2020),

Ron Howard este căsătorit din 1975 cu actrița Cheryl Alley, împreună având patru copii: Bryce Dallas Howard, actriță și regizor; gemenele Jocelyn Carlyle și Paige; și fiul Reed.

În 2003, Howard a primit Medalia Națională a Artelor pentru contribuțiile sale la cultura americană prin intermediul filmului.

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0268978/

https://www.imdb.com/title/tt0367279/

https://www.britannica.com/biography/Ron-Howard

https://www.imdb.com/name/nm0000165/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai mult întunericul este chiar în spatele tău”

David Lynch, regizor dar și pictor, designer de mobilier și susținător al meditației transcedentale

David Lynch, regizorul Twin Peaks și Mulholland Drive, a murit la vârsta de 78 de ani

Regizorul M. Night Shyamalan, acuzat într-un proces de 81 de milioane de dolari

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?